130 views 31 secs 0 comments

Dan Petrescu anunță când a luat decizia de a semna cu Jeonbuk: Primele declarații ale antrenorului

In Sport
iunie 14, 2023

Dan Petrescu (55 de ani), fostul antrenor de la CFR Cluj, a susținut prima conferință de presă în calitate de tehnician al coreenilor de la Jeonbuk Hyundai.

„Bursucul” s-a declarat fericit că a ales să semneze cu Jeonbuk, „cel mai mare club din cariera mea”.

„Este o onoare pentru mine să mă aflu la cel mai mare club din Coreea și Asia. Sunt extrem de încântat și fericit să fiu aici. Decizia am luat-o pentru că atunci când am antrenat în China, am jucat în Champions League împotriva lui Jeonbuk, iar în acea perioadă, echipa era foarte bună.

Când am venit în oraș am văzut facilități bune, am văzut fanii, totul. Am fost impresionat din ce am văzut și am visat într-o bună zi să fiu aici, să antrenez la un astfel de club. Am multă experiență ca antrenor însă cred că este cel mai mare club pe care l-am antrenat vreodată și că este o mare responsabilitate pentru mine, știu asta.

Sunt fericit și nerăbdător pentru această experiență…

Citeşte mai mult