223 views 38 secs 0 comments

Djokovic anunță planurile pe termen scurt după ce a câștigat al 23-lea titlu de Grand Slam din carieră și a intrat în istorie

In Sport
iunie 13, 2023

Tenismanul sârb Novak Djokovic, care a câştigat, duminică, turneul de la Roland Garros şi şi-a trecut în palmares al 23-lea său titlu de Mare Şlem, după ce l-a învins în finală pe norvegianul Casper Ruud, nu se gândeşte încă la retragere la vârsta de 36 de ani, relatează AFP.

„Cred că acest turneu este, evident, unul din cele mai importante din cariera mea. Ştiam atunci când am abordat turneul şi apoi finala că sunt pe punctul de a scrie istorie. Dar am încercat să mă concentrez pe pregătire, ca pentru oricare alt meci. Desigur, nu pot spune că nu mă gândeam la linia de sosire, care era foarte aproape şi că o ultimă victorie îmi va permite să câştig un trofeu istoric. Dar echipa mea era aici pentru a crea o bulă în jurul meu. Am reuşit să rămânem în prezent şi să fim atât de buni cât ne-am dorit. Şi, evident, când am văzut că ultima lui lovitură de dreapta a ieşit, am resimţit o enormă uşurare. Am fost cuprins de emoţii…

Citeşte mai mult