ESG (Environment, Social & Governance) a devenit un subiect tot mai relevant în peisajul economic global în ultimele două decenii. Cu toate acestea, abia în luna ianuarie 2023, directiva CSRD a intrat în vigoare, oferind statelor membre ale Uniunii Europene un termen de 18 luni pentru a o implementa în legislația națională. Astfel, începând cu 2024, companiile cu o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro și/sau active totale mai mari de 20 de milioane de euro și/sau peste 250 de angajați vor fi obligate să raporteze rezultatele lor în ceea ce privește sustenabilitatea. Întreprinderile mici și mijlocii listate pe piețele reglementate din UE vor avea termen până la 1 ianuarie 2026 pentru a se conforma cerințelor de raportare.
Pe parcursul acestui proces, a devenit tot mai evidentă necesitatea unui standard internațional unitar pentru companii, care să le ofere o orientare clară. Importanța raportării non-financiare în crearea de valoare pe…
