Antrenorul echipei spaniole Real Madrid, Carlo Ancelotti, a recunoscut că Manchester City a meritat calificarea în finala Ligii Campionilor la fotbal, după prestaţia pe care englezii au avut-o miercuri seară, în manşa secundă a semifinalelor celei mai importante competiţii continentale intercluburi.
„Am pierdut în faţa unei echipe care a meritat victoria. Au jucat cu mai multă calitate decât noi în prima repriză. Ei au fost superiori anul acesta, la fel cum am fost noi anul trecut. Motivaţia şi dorinţa de a câştiga au fost la cel mai înalt nivel, dar această înfrângere nu este decât o etapă pentru a face mai bine anul viitor. Suntem deja concentraţi pe următoarea Ligă a Campionilor, în care dorim să fim competitivi. Evident, meciul nu a decurs conform planului, dar nu vom face o dramă din asta. Această echipă a fost foarte bună anul acesta şi anul trecut, chiar dacă nu ajungem într-o altă finală. Este un sezon bun şi sper să-l încheiem…
