Adaugă spotmedia ca sursă preferată› Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, a declarat luni seară că este „absolut convins” că șeful statului va desemna în luna septembrie o persoană pentru funcția de premier, după noi negocieri cu partidele politice. „Eu sper că începutul acesta de toamnă să ne regăsească pe toți într-o formulă […]
În București ar putea „apărea” Parcul Nadia Comăneci după ce s-au împlinit 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii. Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a anunțat că a primit din partea COSR propunerea ca Parcul Izvor să fie redenumit după Nadia Comăneci. Parcul Izvor, redenumit după Nadia Comăneci? Într-un mesaj postat pe rețelele […]
Adaugă spotmedia ca sursă preferată› Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) amenință că va cere în instanță suspendarea normelor elaborate de ANRE pentru aplicarea noii Legi a Prosumatorului. Asociația susține că documentul aflat în consultare publică diluează drepturile acordate prin lege și lasă decizii importante la mâna furnizorilor de energie. Reprezentanții […]
CFR Cluj pregătește transferuri cu care să întărească echipa, deși clubul traversează un moment dificil din punct de vedere financiar și a intrat în insolvență. Marius Șumudică, antrenorul echipei, a anunțat că există deja acorduri pentru transferul a patru jucători. Patru jucători și-au dat acordul să semneze cu CFR Cluj Fără să dea nume, tehnicianul […]
Profilul de rambursare al datoriei guvernamentale arată că România intră într-o perioadă de patru ani în care va trebui să refinanțeze sume de peste 20 de miliarde de euro anual doar din principalul datoriei publice ajunse la scadență. Potrivit unui raport privind managementul datoriei publice, statul are de rambursat echivalentul a 21,5 miliarde de euro […]
FCSB s-a răzgândit în cazul lui Ștefan Târnovanu (26 de ani), portarul scos din primul 11 după ce a gafat cu Auda. Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a anunțat că Târnovanu nu va fi pedepsit la infinat, iar de aceea a reapărut între buturi. După ce a greșit cu Auda, în ambele […]
Foto: freepik.com Sprijină jurnalismul independent Plătim tot mai rar în numerar, la nivel european. Dar valoarea bancnotelor euro aflate în circulație a ajuns la un nou record. Vedem această preferință pentru cash în special în perioade cu incertitudini, războaie, pene de curent sau amenințări cibernetice. Sperăm să nu mai avem parte de vreo criză, dar […]
Foto: Hepta.ro Sprijină jurnalismul independent Rapid București s-a mai despărțit de un jucător în această vară, jucător care, după mai multe notificări primite din partea clubului, nu se prezentase nici până acum la lot. E vorba de portarul de 34 de ani Benjamin Siegrist, din Elveția, portar care trebuia să se întoarcă la Rapid după […]
Adaugă spotmedia ca sursă preferată› România mai are de construit 132,4 kilometri de autostradă finanțați prin PNRR, însă numai 45,9 kilometri ar urma să fie gata până la 31 august, când se încheie programul european. Pentru restul lucrărilor, autoritățile promit bani de la bugetul de stat și finalizarea până la sfârșitul anului. Singurul segment care […]
CFR Cluj s-a impus pe teren propriu în marele derbi cu FCSB, scor 1-0 în runda curentă de Superliga, marcând primul eșec din acest sezon al fostei campioane. Singurul gol a fost reușit de Andrei Cordea, fost jucător roș-albastru, din penalti, în minutul 76. Prima repriză a fost una deloc anostă, cu ceva șanse de […]
