X/ Inter Sprijină jurnalismul independent Inter Milano a prezentat, sâmbătă, primul transfer făcut la solicitarea lui Cristi Chivu, noul antrenor. Este vorba despre atacantul francez Ange-Yoan Bonny (21 de ani), cu care Chivu a lucrat la Parma în sezonul trecut și care a pus umărul la salvarea echipei de la retrogradare. Bonny a semnat un […]
Este nevoie de o contribuție suplimentară din partea beneficiarilor de pensii speciale, care ar putea fi impozitate cu cel puțin 20%, a declarat, sâmbătă, vicepremierul Tánczos Barna. Declarația lui vine la scurt timp după ce și premierul Ilie Bolojan a promis că cel mai târziu în pachetul doi sau trei, va fi „atacată” și problema […]
Vicepremierul Tánczos Barna afirmă că România nu se confruntă cu riscul unui colaps social sau economic în urma măsurilor de austeritate. Într-un interviu acordat Prima TV, el a exclus categoric posibilitatea ca protestele sindicale să paralizeze activitatea statului. „Exclus! Nu se va bloca nici ţara. Vom avea şi bani de pensii şi de salarii şi […]
Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu de la Wimbledon 2025. Alături de Anna Kalinskaya (Rusia), Sorana a trecut de cuplul Kamilla Rakhimova/Siskova (Rusia/Cehia), scor 7-6(9/7), 4-6, 6-2. Meciul de dublu s-a terminat după două ore și 39 de minute de la start. În optimile Wimbledon 2025, Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya […]
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Sprijină jurnalismul independent Guvernul a adoptat o variantă mai blândă de impozitare a câștigurilor din jocuri de noroc decât cea propusă inițial în proiectul de lege publicat săptămâna trecută. Potrivit Profit.ro, în ultima formă aprobată de Executiv, noul sistem de impozitare, care urmează să se aplice de la 1 […]
Într-o perioadă în care presiunea bugetară crește, iar echilibrul dintre sectorul public și cel privat este tot mai fragil, o întrebare revine constant în dezbaterea publică: are România prea mulți bugetari? Consilierul prezidențial Radu Burnete a dat un răspuns nuanțat, atrăgând atenția asupra unei probleme sistemice: nu este vorba doar despre numărul de angajați din […]
FCSB a învins CFR Cluj, sâmbătă, scor 2-1, și a câștigat Supercupa României 2025, pe Stadionul Steaua. Meciul a început prost pentru FCSB, care l-a pierdut pe Denis Alibec în minutul 11, accidentat, cu probleme la genunchi. FCSB a ratat patru ocazii de gol în prima repriză, două dintre ele mari, prin Tănase, care a […]
Premierul Ilie Bolojan este acuzat de sindicaliștii din aparatul de lucru al Guvernului că în anul 2007 a beneficiat personal de indemnizații substanțiale dintr-o structură guvernamentală, exact de tipul celor pe care le critică și le restructurează în prezent. Este vorba despre Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) din cadrul EximBank, vizat recent […]
Uniunea Europeană intenționează să îşi facă stocuri de urgență de materiale critice, cum sunt pământurile rare, precum și truse de reparare a cablurilor energetice și optice, în contextul unui peisaj global tot mai tensionat și al riscurilor crescute de sabotaj, război și criză climatică. „UE se confruntă cu un peisaj de risc din ce în […]
Fostul mare sportiv Mihai Leu, decedat miercuri, 2 iulie, a lăsat o scrisoare emoționantă care să fie publicată după moartea sa. Prin intermediul paginii de Facebook, Mihai Leu a ținut ca scrisoarea să fie făcută publică după decesul său. Leu a pierdut lupta cu cancerul de colon, boală cu care a fost diagnosticat în 2014 […]
