Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) avertizează că un proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament ar putea permite statului să controleze sau chiar să oprească de la distanță sistemele fotovoltaice ale cetățenilor. Inițiativa legislativă B432/2025, depusă de 25 de parlamentari – majoritar PSD -, prevede „introducerea unor reguli tehnice de […]
Italianul Jannik Sinner (2 ATP) și germanul Alexander Zverev (3 ATP), principalii favoriți, s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.736.875 de euro. Sinner, cap de serie numărul unu și campionul din 2023, s-a impus în optimi, cu 6-2, 7-6 (7/4), […]
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat joi decretul de desemnare a lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, după consultările oficiale cu formațiunile parlamentare. „Îi urez succes în formarea unui Guvern care să obțină încrederea Parlamentului și să îndeplinească cele mai importante așteptări ale cetățenilor: protejarea păcii, pregătirea țării pentru aderarea la UE, consolidarea […]
Relația dintre Statele Unite și China a ajuns într-un punct de tensiune fără precedent. În timp ce Donald Trump și Xi Jinping se pregătesc să se întâlnească în Coreea de Sud, cele două mari puteri economice se atacă reciproc cu sancțiuni, tarife și restricții, transformând comerțul global într-un câmp de luptă economică. Deși Washingtonul se […]
Jucătorul echipei Miami Heat, Terry Rozier, și antrenorul lui Portland Trail Blazers, Chauncey Billups, au fost reținuți joi dimineață în urma unei anchete desfășurate de FBI privind implicarea în activități de pariuri sportive ilegale. Potrivit jurnalistului Shams Charania (ESPN), directorul FBI, Kash Patel, alături de Joseph Nocella Jr., consilier juridic al Districtului de Est din […]
Scena politică din București se pregătește pentru alegerile parțiale din 7 decembrie, în care bucureștenii își vor alege un nou primar general. Cele trei partide cu bazin electoral în Capitală – PSD, PNL şi USR – își conturează strategiile și candidații, iar președintele Nicușor Dan a recunoscut că are un favorit, fără a dezvălui numele. […]
România a reînceput să importe gaze din Ungaria pentru prima dată în ultimele 8 luni în care a fost exportator net în raport cu statul vecin. Mai mult, luni, România a importat gaze din toate statele vecine prin care se putea (cu excepția Republicii Moldova și Ucrainei, care nu dispun de surse de alimentare alternative), […]
Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu armenii de la Noah, în etapa a 2-a din Conference League. Armenii au început mai bine jocul, dar chiar și așa Craiova a reușit să deschidă scorul în minutul 38, prin Etim, după o acțiune frumoasă. Noah a pus stăpânire pe joc, iar din minutul 73 […]
Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea Sprijină jurnalismul independent Guvernul a dat în sfârşit hotărârea: Duminică, 7 decembrie 2025, au loc alegeri locale parţiale pentru Primăria Capitalei, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău şi pentru primari în mai multe localităţi din ţară. Perioada electorală va începe în data de 2 noiembrie 2025, a anunţat purtătorul de cuvânt […]
România va avea, în sfârșit, un sistem electronic de plată la trecerea podului Giurgiu–Ruse, așa cum vecinii bulgari folosesc deja de vreme bună. CNAIR a desemnat câștigătorul licitației pentru implementarea sistemului de colectare automată a taxei de pod, proiect menit să reducă semnificativ cozile și timpii de așteptare de la frontieră. Valoarea totală a lucrării […]
