Tenismanul italian Jannik Sinner are un avans considerabil în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, de aproape trei mii de puncte față de următorul clasat, spaniolul Carlos Alcaraz, care nu își va putea apăra titlul la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, transmite AFP. Germanul Alexander Zverev completează podiumul, […]
Au trecut 20 de zile de când Guvernul Bolojan a fost dărâmat prin moţiune de cenzură. Pe surse politice aflăm iarăşi nume pentru viitorul premier, de data aceasta revine consilierul prezidenţial Radu Burnete (care s-a tot vehiculat), alături de Eugen Tomac (alt consilier de la Cotroceni, dar şi şef PMP) şi Alexandru Nazare (ministrul de […]
Programul guvernului polonez de plafonare a prețurilor carburanților la pompă îi atrage pe șoferii din țările vecine să treacă granița și să alimenteze cu una dintre cele mai ieftine benzine din Uniunea Europeană. Acest fenomen a fost observat pentru prima dată de economiștii băncii PKO Bank Polski SA, după ce datele privind vânzările cu amănuntul […]
Hepta.ro Sprijină jurnalismul independent Jaqueline Cristian (32 WTA) a fost eliminată, luni, în primul tur la Roland Garros 2026. Jaqueline a pierdut în fața Kamillei Rakhimova, locul 89 în clasamentul WTA, din Uzbekistan. Rakhimova s-a impus, scor 6-3, 4-6, 6-4, după două ore și 55 de minute de joc. În turul următor, Rakhimova va întâlni […]
Adaugă spotmedia ca sursă preferată› Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a plătit amenda de 200.000 de lei (vreo 40.000 de euro) dată de Autoritatea Electorală Permanentă, pentru încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniei electorale din 2024. Informaţia a fost confirmată pentru News.ro de preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu. Banii ajung la bugetul de stat. De […]
Adaugă spotmedia ca sursă preferată› Statele Unite au înregistrat în 2025 cel mai mare declin al turismului internațional din ultimele două decenii, cu excepția perioadei pandemiei. Potrivit datelor citate de CNN, numărul vizitatorilor străini a scăzut cu aproximativ 4 milioane față de anul anterior, iar economia americană a pierdut peste 8 miliarde de dolari din […]
Facebook/ FCSB Sprijină jurnalismul independent FCSB a ales primii doi jucători pe care vrea să-i transfere. Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a anunțat că a ales două dintre țintele din mercato. Becali a spus că unul dintre jucători este mijlocaș central, dar n-a specificat nimic despre al doilea jucător. Cei doi sunt […]
Adaugă spotmedia ca sursă preferată› UDMR a cerut public demisia ministrului Culturii, Demeter András István, după apariția unei înregistrări audio în care acesta folosește un limbaj vulgar și face afirmații controversate despre interesul național al României. Ulterior, ministrul a anunțat că își depune mandatul. Liderul deputaților şi purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, arată […]
Streaming, cloud, aplicații, gaming sau instrumente AI – abonamentele digitale s-au înmulțit, dar impactul lor în bugetul lunar nu mai poate fi ignorat. Raiffeisen Bank răspunde acestei realități cu o funcționalitate nouă în Smart Mobile: „Administrează plățile recurente”, disponibilă de la jumătatea lunii mai pentru cardurile Visa. Ideea e simplă: dacă nu îți vezi cheltuielile […]
Roberto De Zerbi, antrenorul italian de la Tottenham, s-a convins de Radu Drăgușin (24 de ani). Spurs s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă din Premier League după o victorie cu Everton, scor 1-0, pe teren propriu, meci în care a fost folosit și Drăgușin. Fundașul central român a fost introdus de De Zerbi […]
