Mircea Lucescu are un sezon dificil la Dinamo Kiev și și-a decis viitorul. În pofida dificultăților din Ucraina, Lucescu a decis să rămână la Dinamo Kiev și în sezonul următor, potrivit publicației Sport. Mai mult, Lucescu se bucură și de susținerea conducerii, care dorește să îl păstreze. Lucescu mai are contract până în vara anului […]
Trei eurodeputate i-au transmis o scrisoare şefei forului legislativ, Roberta Metsola, şi cer o anchetă imediată pentru a stabili dacă trei colegi se fac vinovaţi de un discurs al urii în timpul unei dezbateri privind drepturile femeilor, care a avut loc marţi în Parlamentul European. Între cei trei care sunt vizaţi de această solicitare se […]
Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie a fost de 11,2%, a anunțat vineri dimineaţă Institutul Național de Statistică. Astfel, continuă scăderea acestui indicator, după ce în luna martie era 14,5%, iar în februarie a fost 15,5%. Dar prețurile alimentelor au continuat să crească, fiind mai mari cu 19,8% față aprilie 2022. La mărfurile nealimentare […]
Un antrenor a exclus din start posibilitatea de a veni vreodată la FCSB. Leo Grozavu a promovat-o pe Poli Iași în prima ligă, dar spune că nu se gândește că vreodată ar putea ajunge la FCSB. “Erau niște discuții, dar nu am vorbit cu Gigi Becali personal. Asta este imposibil! Au fost niște vehiculări așa. […]
Ministrul Petre Daea explică în modul său specific care face deliciul Internetului de ce nora sa dansatoare a fost angajată la APIA, unde șefă la Resurse Umane este chiar soția sa. Ministrul susţine că există o pasiune pentru agricultură în familie, iar „această fragă de fată” merită postul pentru că a terminat liceul şi ASE-ul […]
CFR Cluj pregătește deja mutările pentru următorul sezon. Ardelenii se gândesc să se despartă de mai mulți jucători, iar portarul Simone Scuffet ar putea fi vândut pentru a completa bugetul. În aceste condiții, CFR Cluj îl va readuce la echipă pe Otto Hindrich, portar împrumutat în Ungaria, la Kisvarda. Acesta a avut evoluții apreciate în […]
Ianis Hagi (24 de ani) se află într-o perioadă grea la Rangers după revenirea din accidentarea care l-a ținut departe de teren mai bine de un an. Deși și-a prelungit contractul cu Rangers, Ianis Hagi nu reușește să intre, cel puțin pentru moment, în echipa de start și presa din Spania a scris de mai […]
Un antrenor care a fost pe lista FCSB pentru înlocuirea lui Mihai Pintilii, ca antrenor paravan, a dat un răspuns categoric în privința posibilității ajungerii sale la echipa „roș-albastră”. FCSB a discutat prin intermediari cu Leo Grozavu, antrenor care a promovat-o pe Poli Iași în Superligă, despre posibilitatea de a veni la echipă în momentul […]
Raportul Băncii Mondiale arată că modificările aduse legii pensiilor speciale includ o impozitare mai mare pentru pensiile care depăşesc salariul mediu. Această modificare nu va avea însă un impact semnificativ asupra cheltuielilor brute cu pensiile, spun specialiştii Băncii Mondiale. BM arată în raport că „a existat o modificare nesemnificativă a evaluării scenariului de referinţă, legată […]
Ana Bogdan (30 de ani, 59 WTA) a fost eliminată, joi, în turul secund al turneului de la Roma. Jucătoarea română a pierdut, scot 4-6, 6-3, 7-5 în fața frațuzoaicei Caroline Garcia (29 de ani, 4 WTA), după două ore și 26 de minute de joc. Deși a condus cu 5-3 în setul decisiv, Ana […]
