Romgaz a preluat platforma Azomureș pentru suma de 69 de milioane de euro, a anunțat vineri seară premierul Ilie Bolojan.
Contractul de achiziție a fost semnat vineri, iar tranzacția a fost avizată în Consiliul de Administrație al Romgaz.
„Astăzi s-a semnat contractul pentru achiziţia Azomureş şi s-a avizat tranzacţia în Consiliul de Administraţie al Romgaz”, a transmis Ilie Bolojan, într-o postare pe Facebook.
Potrivit premierului, din suma totală de 69 de milioane de euro, puțin peste 46 de milioane de euro reprezintă valoarea combinatului, până la 10 milioane de euro reprezintă materia primă și stocurile de consumabile, iar maximum 13 milioane de euro sunt costurile necesare pentru menținerea combinatului în funcțiune și plata salariaților în următoarele două luni, până la preluarea efectivă.
Tranzacția nu este însă finalizată complet. Mai sunt necesare aprobarea Adunării Generale a Acționarilor…
