Cei șase parlamentari ai Partidului UNIT (intrați în Parlament pe listele POT) au anunțat că nu vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, deși au semnat-o.
Încă de săptămâna trecută ei au condiționat votul la moțiune și au cerut o soluție de guvernare.
Duminică seara, însă, deputatul Andrei Csillag a anunțat pe Facebook că ”nu girăm jocurile PSD–AUR. Nu votăm o moțiune fără soluții!”
”O generație întreagă de români, generația părinților noștri, a trăit un destin marcat de muncă grea, întuneric, frig și lipsuri, impuse de un regim crud, construit în jurul ambițiilor de preamărire ale unui singur om. Dar acelea erau, măcar, ambiții pentru și despre România.
Astăzi, acel regim nu a dispărut cu adevărat. S-a metamorfozat. A îmbrăcat hainele democrației, dar a înlocuit visul de preamărire cu unul de „prea-îmbogățire”. Iar pentru acest nou scop, generația noastră este chemată, din nou, să suporte…
