Cu o creștere de 0,3% de la trimestru la trimestru, economia Germaniei a ieșit, în sfârșit, din stagnare la finalul anului trecut, comentează analiștii ING Bank, pe seama datelor statistice publicate vineri.
„O redresare ciclică este clar în curs de formare, însă este nevoie de mai mult pentru a îmbunătăți potențialul de creștere”, punctează ei.
Economia Germaniei a crescut ușor peste estimarea preliminară de 0,2% (raportată acum două săptămâni), lăsând în urmă recesiunea tehnică din vară. „Detaliile vor fi publicate abia în februarie, dar pe baza indicatorilor lunari disponibili și a comunicatului biroului de statistică, consumul public și cel privat au fost principalii factori ai creșterii”, susțin economiștii băncii olandeze.
Ei avertizează, totuși, că această surpriză pozitivă trebuie pusă în perspectivă.
Economia Germaniei are în prezent aceeași dimensiune ca în 2019
Prinsă între presiuni ciclice și structurale,…
