Anul 2025 nu a adus doar randamente spectaculoase pentru investitorii activi la Bursa de Valori București (BVB), ci și o creștere majoră a interesului pentru instrumente financiare de economisire. Asta s-a tradus prin deschiderea a tot mai multor conturi de investiție la brokeri.
Tendința este una multianuală, iar atât numărul conturilor de tranzacționare deschise la brokeri a crescut vertiginos de la pandemie încoace, cât și numărul de investitori fonduri de pensii facultative și în fonduri mutuale – industria de asset management locală a depășit anul trecut pragul de 1 milion de investitori.
Dinamica puternic pozitivă a statisticilor arată că o proporție din ce în ce mai mare din români au trecut dincolo de tradiționalul depozit bancar și au descoperit investițiile financiare. La această dinamică contribuie mai mulți factori:
- simplificarea procedurii de deschidere a conturilor și de subscriere în fonduri mutuale
- inflația galopantă din 2021-2022…
