Intrarea Bulgariei în zona euro ridică numărul statelor care folosesc moneda unică la 21, dar marchează, tot mai clar, și un punct de blocaj. Pentru cele șase țări membre ale Uniunii Europene rămase în afara euro – România, Polonia, Ungaria, Cehia, Suedia și Danemarca – adoptarea monedei unice pare, în acest moment, un obiectiv îndepărtat, frânat de deficite bugetare, calcule politice și opoziție publică.
După aproape două decenii de extindere graduală, zona euro intră într-o fază de stagnare, în care voința politică și condițiile economice nu mai converg, potrivit unei analize Reuters.
România: deficitul care blochează euro
România se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, o problemă structurală care face imposibilă, pe termen scurt, respectarea criteriilor de la Maastricht. Stabilizarea finanțelor publice va necesita mai mulți ani, în condițiile unei presiuni sociale crescute, a inflației ridicate și a unor…
