Universitatea Craiova a dispus de AFC Hermannstadt, scor 1-0, în prima partidă a zilei de duminică din Liga 1, în etapa cu numărul 5 din stagiunea competițională 2025/2026.
Singurul gol al serii a fost o bijuterie reușită de Oleksandr Romanchuk, ucraineanul care a fost de altfel singurul „supraviețuitor” al partidei cu Spartak Trnava. El a deschis scorul în minutul 31, cu o execuție superbă, din afara careului, la vinclul lui Căbuz.
Sibiul a presat mai mereu pentru egalare, după golul primit, în special în partea secundă, când oltenii au tremurat serios pentru acest scor. Hermannstadt a avut și o bară, după ce, în minutul 52, Balaure a zguduit bara transversală din zona punctului cu var.
În fine, în prelungiri, am asistat la o fază controversată, după ce Chițu, din pasa lui Ciubotaru, a trimis, cu toată poarta la dispoziție, în picioarele lui Lung, care la prima vedere pare că a primit acest gol, deși e neclar dacă mingea a trecut sau nu linia…
