România a finalizat procesul de renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în urma unor consultări tehnice și întâlniri la nivel înalt cu oficialii europeni.
„Astăzi este un punct foarte important, un mare succes al administrației și al acestui guvern de a repune PNRR-ul pe un traseu previzibil, astfel încât să vedem rezultatele pentru români în viitorul apropiat”, a spus Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, într-o declarație de presă, joi după-amiază.
Principalele rezultate sunt păstrarea integrală a granturilor nerambursabile și acceptarea unor noi finanțări pentru proiecte critice.
„Am reușit să securizăm integral componenta de grant și să obținem finanțări suplimentare care vor susține proiecte critice în sănătate, infrastructură și energie”, a declarat Pîslaru.
Revizuirea, impusă de riscuri și întârzieri
Revizuirea PNRR a devenit necesară după ce Comisia Europeană a…
