Qatarul a transmis un avertisment oficial Uniunii Europene privind posibilitatea întreruperii exporturilor de gaze naturale lichefiate (LNG), ca reacție la noua lege europeană privind diligența sustenabilă în lanțurile de aprovizionare (CSDDD).
Într-o scrisoare adresată guvernului belgian, consultată de Reuters, ministrul Energiei din Qatar, Saad al-Kaabi, susține că, dacă legislația nu va fi revizuită, statul din Golf și compania QatarEnergy ar putea redirecționa exporturile către piețe din afara UE.
Reproșuri privind „ingerința în suveranitate”
Scrisoarea denunță prevederile care obligă marile companii să identifice și să remedieze abuzurile privind drepturile omului și daunele asupra mediului în lanțurile lor globale.
De asemenea, legea impune companiilor un plan de tranziție climatică aliniat cu Acordul de la Paris. Qatarul susține că o asemenea obligativitate încalcă dreptul suveran al statelor de a-și stabili propriile obiective…
