102 views 24 secs 0 comments

România nu renunță la cărbune. Guvernul cere 5 ani în plus pentru a evita criza energetică: „Este imposibil”

In Business
iulie 11, 2025

România negociază cu Comisia Europeană o prelungire de cinci ani a termenului de închidere a centralelor pe cărbune, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Oficialul a explicat că respectarea termenului actual, 31 decembrie 2025, ar pune în pericol stabilitatea sistemului energetic național, în contextul în care centralele pe gaz, menite să le înlocuiască, nu vor fi gata la timp.

„Este imposibil să oprim grupurile de centrale pe cărbune acum. Vom fi puși într-o situație foarte dificilă energetic și nu încape în calcul discuția asta”, a declarat Ivan într-un interviu citat de Agerpres.

Ministrul a precizat că în prezent sunt pregătite două licitații pentru construirea de noi capacități pe gaz, dar, în cel mai optimist scenariu, acestea ar putea deveni operaționale abia peste doi ani și jumătate – trei ani. „Abia suntem la stadiul în care lansăm licitațiile publice pentru aceste investiții”, a adăugat el.

Deși România s-a angajat,…

Citeşte mai mult