Farul Constanța a fost pedepsită de FRF și nu a primit licență pentru a participa în cupele europene.
FRF a acordat acest drept echipelor FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Rapid și Sepsi.
Deși Farul, echipa condusă de Gică Hagi, figura inițial printre cluburile eligibile, procesul a fost complicat de absența unor documente din dosarul depus.
Președintele Farului, Gică Popescu, a reacționat după anunț, acuzând un ”exces de zel” din partea Comisiei de Licențiere.
Acesta a declarat că formația din Constanța va contesta decizia și va face toate demersurile necesare pentru a obține accesul în competițiile europene.
”Dintr-un dosar de 40 de pagini, s-a întâmplat o mică eroare. Când am printat dosarul să îl trimitem la Comisie, aparatul nu a printat două pagini. Probabil că nu s-a luat pagină cu pagină la verificat și a ajuns așa la Comisie.
Ulterior, Comisia ne-a cerut paginile lipsă, le-am trimis, dar nu le-au mai luat…
