Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, trage un semnal de alarmă: mocănițele din România riscă să dispară, „omorâte” de proiectele legislative care urmăresc standardizarea acestora după modelul CFR. În viziunea sa, mocănițele nu pot fi tratate ca un simplu mijloc de transport de masă, ci ca o experiență turistică unică, ce trebuie protejată.
Zetea afirmă că în ultimii ani mocănița a fost „sub asediu” din două direcții: Romsilva – interesată exclusiv de exploatarea lemnului – și Ministerul Transporturilor, care încearcă să impună reparații și dotări standardizate, imposibil de aplicat locomotivelor istorice. „Proiectele de lege în forma actuală vor omorî efectiv mocănițele din întreaga țară”, avertizează el, citat de Agerpres.
În sprijinul păstrării acestui simbol viu al turismului românesc, Zetea reamintește că mocănița din Maramureș atrage anual peste 30.000 de turiști, majoritatea…
