Preşedintele Klaus Iohannis a precizat marţi că a avut o discuţie foarte consistentă, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.
„Am avut o discuţie foarte consistentă astăzi la Washington, cu preşedintele Joe Biden, la Casa Albă, despre Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite, inclusiv cooperarea în domeniul securităţii, economice şi probleme energetice”, a transmis Klaus Iohannis, într-o postare pe pagina sa de X.
Ulterior, într-o declarație de presă comună, Klaus Iohannis i-a mulţumit lui Joe Biden pentru întrevedere, menţionând că mai au multe de discutat.
”Am reuşit să lucrăm şi la relaţiile noastre bilaterale care au devenit tot mai puternice, avem parteneriatul strategic şi cred că prin întărirea acestui parteneriat reuşim să facem mai puternică şi legătura transatlantică. (…)”, a declarat Iohannis.
El a afirmat că vor discuta despre lucruri care încă sunt de rezolvat.
”Lucrăm…
