Când am avut bani nu am avut pe ce să-i cheltuim și când am vrut să cheltuim, nu am avut bani lichizi – acestea sunt principalele motive invocate de președintele Klaus Iohannis pentru eșecul înregistrat de România în a folosi 2,5% din PIB pentru Apărare, așa cum ne-am angajat la NATO.
Conform unei analize NATO prezentate de TVR, pe 21 martie a.c., România a alocat 2,5% din PIB pe Apărare în 2023, dar a reuşit să cheltuiască doar 1,6%.
Aflat la Vilnius, președintele Iohannis a fost întrebat cum se explică această situație.
Primul motiv, lucrurile pe care am vrut să le cumpărăm nu le-am găsit.
„Explicaţia nu este foarte complicată şi subliniez că nu este bine să avem abordări contabile, ci să vedem imaginea un pic mai mare. Sunt puţine motive principale pentru care alocarea a fost una şi cheltuiala a fost alta, fiindcă alocarea iniţială a respectat angajamentul politic.
Banii nu s-au putut cheltui aşa cum a fost prevăzut din câteva motive,…
