Românii câștigă procese pe bandă rulantă împotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Anul trecut au fost contestații de aproape 10 miliarde de lei, iar una din trei sancțiuni impuse de ANAF și contestate a fost câștigată în instanță.
Valoarea totală a sancțiunilor date incorect de către Fisc s-a ridicat la aproximativ 600 milioane de lei, iar de vină ar fi legislația complicată, care mai mult îi încurcă pe inspectorii fiscali, spun reprezentanții mediului de afaceri.
”Suntem convinși că nici organul de control nu este susținut în ceea ce înseamă decizia pe care o ia. Deși știe că pierde procesul, că este la limita deciziei pe care trebuie să o ia, preferă să ia o decizie ca asta, astfel încât contribuabilii să dea în judecată și să conteste acea decizie”, a declarat pentru Digi 24 Sterică Fudulea, secretar general la Consiliul IMM-urilor.
Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate, afirmă că în instanță se…
