124 views 28 secs 0 comments

Emma Răducanu a anunțat când va reveni pe teren

In Sport
septembrie 21, 2023

Emma Răducanu, fostă campioană la US Open, a recunoscut că a fost dificil să urmărească de pe margine turneele de Mare Şlem din acest an, ca urmare a operaţiilor la încheieturile mâinilor şi la gleznă pe care le-a efectuat, însă intenţionează să revină în circuit anul viitor, după ce coborât sub locul 200 în clasamentul WTA, informează Reuters.

Răducanu, al cărei tată este român, a cucerit primul său titlu de Grand Slam în 2021 la New York, la doar 18 ani, după ce a acces pe tabloul principal venind din calificări,

Ea nu a mai jucat însă din luna aprilie a acestui an şi a ratat turneele de la Roland Garros, Wimbledon şi US Open, ajungând pe locul 214 în ierarhia mondială.

Britanica a dezvăluit că a început antrenamentele în luna august, după intervenţii chirurgicale la încheieturile ambelor mâini şi la una dintre glezne.

“Sezonul următor mă voi întoarce”, a declarat ea pentru BBC.

“În acest sezon, toate Grand Slam-urile s-au…

Citeşte mai mult