Gică Hagi (58 de ani), managerul tehnic al Farului, s-a declarat fericit după victoria fantastică obținută de Farul în preliminariile Conference League.
Farul a învins cu 3-0 în prima manșă a turului 3 preliminar din Conference League pe Flora Tallinn din Estonia, iar „Regele” s-a declarat bucuros pentru victoria care îi dă șanse mari de calificare în play-off-ul pentru grupele celei de-a treia competiție europeană intercluburi.
“S-a văzut puţină oboseală în prima repriză, dar am meritat victoria, cu toate că adversarul a avut două ocazii clare în partea a doua. Am marcat, ne-a ieşit şi mă bucur pentru că aveam nevoie de această victorie”, a declarat Gică Hagi.
Hagi a vorbit și despre debutul lui Constantin Budescu, care a marcat și a oferit un assist la primul său meci pentru Farul.
“Un jucător antrenat, a fost în pregătire, mai trebuie să îşi ridice standardul, din punct de vedere fizic, dar contăm pe experienţa lui. Este un jucător…
