
Agenţia Naţională de Integritate a anunțat că 13 aleși locali au fost găsiți cu probleme.
De la averi nejustificate, conflicte de interese de natură administrativă, stare de incompatibilitate și până la sesizarea organelor de urmărire penală, iată ce probleme a găsit ANI:
- Ion Vizitiu, fost primar al comunei Breasta, din judeţul Dolj – ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 114,540 de lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Vizitiu Ion, în perioada exercitării mandatului de primar 2016 – 2020, pentru care a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova. A fost sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor legate de fals în declaraţii, întrucât nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc, în valoare…
