Aurélien Pradié a erupt pe scena centrală a politicii franceze după ce a împiedicat, de unul singur, planurile iniţiale ale guvernului lui Emmanuel Macron în legătură cu reforma pensiilor şi a făcut-o pe Elisabeth Borne (premierul) să renunţe să mai ceară votul Parlamentului, preferând să-şi asume răspunderea guvernamentală, ceea ce a înfuriat şi mai mult societatea franceză.
În doar câteva săptămâni, deputatul a devenit una dintre cele mai mari vedete de pe scena politică naţională, ajutat de tinereţea sa – are doar 37 de ani -, de charismă şi de abilităţile sale oratorice. Acum, spune el, nu exclude o candidatură la preşedinţie.
Statut de vedetă rock
Politicianul a crescut în satul Bétaille, în departamentul Lot din sud-vestul Franţei, unul dintre cele mai rurale din ţară. Aproape 15% din populaţia activă de aici este angajată în sectorul agricol.
La un târg agricol organizat recent la Bétaille, în ciuda frigului, a ploii…
