CFR Cluj și FCSB au terminat la egalitate, scor 1-1 în marele derbi al campionatului, un egal care o propulsează acum pe Farul Constanța în marea favorită la titlu.
Golurile au fost marcate de Coman și Birligea, în minutele 68 și 19, în două reprize diametral opuse în Gruia.
Prima repriză din Gruia a fost una care a aparținut clar gazdelor, echipa care a început mai bine, mai impetuos, cu numeroase ocazii de gol la poarta lui Tîrnovanu, care în primele 18 minute a scos câte mingi a putut în fața șuturilor de la distanță semnate de Birligea, Muhar sau Krasniqi. Dar până la urmă, după un corner, Burcă a reluat cu capul, Tîrnovanu respinge greșit în față, acolo e Birligea nemarcat și totul se întâmplă ușor, 1-0.
Finalul de prim mitan a fost totuși puțin problematic pentru gazde, care puteau fi egalate, mai mult puteau primi o mare pedeapsă din partea arbitrului Petrescu, la un contact al lui Miculescu în careu, dar FCSB nu a primit penalti.
Nu…
