Nicolae Stanciu a fost desemnat Jucătorul Anului în China, la doar câteva zile după ce a câștigat titlul de campion alături de Dalian Yingbo.
Mijlocașul român, în vârstă de 33 de ani, a primit trofeul MVP pentru evoluțiile din sezonul recent încheiat. Contribuțiile sale au avut un rol important în parcursul echipei, care a reușit să câștige campionatul după o revenire spectaculoasă.
Stanciu a anunțat vestea pe contul său de Instagram, unde a publicat și o fotografie cu trofeul primit.
„Cel mai bun jucător al anului. Este o mare onoare pentru mine să primesc acest premiu, iar tot meritul le revine coechipierilor mei, staff-ului tehnic și tuturor celor care lucrează în cadrul clubului. Dalian, acesta este și pentru tine. Felicitări și antrenorului nostru Li și coechipierului nostru Mao pentru trofeele lor individuale”, a scris fotbalistul român.
Internaționalul român a prezentat și lista titlurilor de campion câștigate de-a lungul carierei….
