Vor fi reluate lucrările la stadionul din „Ștefan cel Mare”, noua arenă a lui Dinamo.
Compania Națională de Investiții a făcut anunțul, luni, 28 septembrie, după ce timp de luni bune totul a fost blocat.
CNI susține că lucrările se vor relua joi, 1 octombrie, după „finalizarea adaptărilor tehnice necesare”.
„Dinamo, se dă startul!
Vești importante pentru suporterii dinamoviști: proiectul noului Complex Sportiv Dinamo intră într-o nouă etapă.
Compania Națională de Investiții, împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, fac un pas decisiv pentru realizarea unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură sportivă din România.
Lucrările pe șantierul din Șoseaua Ștefan cel Mare vor începe pe 1 octombrie.
După finalizarea adaptărilor tehnice necesare privind soluția de fundare și corelarea lucrărilor pentru arena multifuncțională cu lucrările de utilități din zonă, proiectul intră în etapa…
