Președintele Nicușor Dan spune că Siegfried Mureșan trebuie să încerce să strângă o majoritate și să formeze un guvern, în ciuda îndoielilor exprimate de liderii UDMR și a refuzului PSD de a-l susține. Șeful statului evită să îi recomande premierului desemnat să-și depună mandatul înaintea votului din Parlament.
Declarațiile au fost făcute la New York, după întâlnirea președintelui cu reprezentanții comunității românești, potrivit Administrației Prezidențiale.
„Eu am desemnat un prim-ministru și, așa cum am spus în momentul acela, îmi doresc ca el să convingă o majoritate și să facă un guvern care să treacă. Bineînțeles, un guvern care să păstreze direcția pro-occidentală și să păstreze obligațiile pe care România și le-a luat, inclusiv în ceea ce privește traiectoria fiscală”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a precizat că nu va mai comenta negocierile în intervalul de zece zile în care Siegfried Mureșan…
