Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că partidele care au format fosta coaliție trebuie să ajungă la un acord pentru învestirea unui nou guvern, chiar dacă ulterior unele dintre ele vor rămâne în Opoziție. Liderul UDMR avertizează că, în lipsa unei majorități stabile, în Parlament vor continua să fie formate alianțe conjuncturale, iar AUR va câștiga tot mai multă influență. În plus, Kelemen Hunor a confirmat că se discută despre varianta Luca Niculescu premier.
Declarațiile au fost făcute marți, după o întâlnire cu președintele PSD, Sorin Grindeanu. Kelemen Hunor spune că discuția s-a concentrat pe variantele de majoritate care ar putea susține viitorul Executiv.
Majorități posibile și chiar imposibile
„Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create și domnul Grindeanu și cu mine, ca de altfel și domnul Bolojan, suntem de părere că avem nevoie de un guvern,…
