Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, avertizează că România nu își poate permite majorări salariale care să depășească posibilitățile bugetare, în contextul în care riscul unei retrogradări a ratingului de țară este mult mai important decât miza îndeplinirii jalonului din PNRR privind legea salarizării.
Declarațiile au fost făcute joi, la Palatul Cotroceni, după discuțiile privind proiectul noii legi a salarizării.
Pîslaru: Riscul de downgrade, mai mare decât miza PNRR
Ministrul a transmis că discuțiile privind salarizarea trebuie purtate în limitele posibilităților financiare ale României, mai ales după evaluările recente privind situația fiscal-bugetară.
„Ceea ce este foarte important să înţelegem este că, din perspectiva atât a Comisiei Europene, a Ministerului de Finanţe, evident că riscul acesta de downgradare este cu mult mai mare (..) decât doar miza îndeplinirii acestui jalon….
