România se apropie de un moment care ar putea deveni un reper economic: 2026 are șanse să fie anul cu cele mai mari intrări de fonduri europene din istoria țării. Recordul ar veni însă într-un context deloc favorabil, în care consumul scade, industria continuă să piardă teren, iar economia s-ar putea contracta cu 0,5%.
Miza nu este, așadar, doar ca România să cheltuiască înainte de termen banii rămași din PNRR. Investițiile europene sunt în acest moment principalul sprijin al economiei și pot împiedica o recesiune mai severă. În același timp, dacă sunt direcționate spre infrastructură, energie și modernizarea producției, ele pot pregăti revenirea prognozată pentru 2027.
Aceasta este concluzia analizei „Ultimul efort pentru PNRR întâlnește o economie slăbită” semnată de Valentin Tătaru, economist-șef al ING Bank România, și Ștefan Posea, economist ING Bank România.
„România intră în a doua…
