Bursa de Valori București (BVB) continuă să beneficieze de factori structurali favorabili și de o performanță superioară majorității piețelor internaționale.
Totuși, după aprecierea puternică din ultimul an și jumătate, avantajul de evaluare al pieței românești s-a diminuat, iar evoluția viitoare va depinde într-o măsură mai mare de rezultatele companiilor și de capacitatea autorităților de a reduce riscurile fiscale și macroeconomice, potrivit unei analize UniCredit Bank.
Bursa de Valori București (BVB) se află printre cele mai performante piețe de capital din lume în acest an, relevă și o notă transmisă de economiștii BCR investitorilor.
Indicele BET a înregistrat un randament de 50,6% de la începutul anului, ocupând locul al doilea la nivel mondial, după indicele bursier al Nigeriei, și primul loc în Europa.
România este urmată de Ungaria (+27,5%), Polonia (+20,3%) și Grecia (+19,4%), toate aceste piețe depășind semnificativ…
