Sorin Grindeanu îi invită pe liderii partidelor să facă parte din comitetul de criză la nivelul Parlamentului.
Liderul PSD a anunțat că a convocat pentru miercuri, la ora 12.00, Biroul Permanent al Camerei Deputaților, în care va solicita o sesiune extraordinară începând de luni, 27 iulie.
El i-a cerut lui Mircea Abrudean (PNL), președintele Senatului, să facă același lucru.
Plenul Senatului va fi convocat de două ori
Biroul permanent al Senatului se va reuni miercuri, de la ora 11:00, pentru convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 27-31 iulie, informează surse parlamentare citate de Agerpres.
Potrivit acelorași surse, Senatul va trimite instituțiilor avizatoare două proiecte de lege necesare pentru îndeplinirea unor jaloane din PNRR, după care, împreună cu rapoartele comisiilor de…
