Primvicepreședintele PSD și primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, afirmă că social-democrații sunt în continuare dispuși să guverneze alături de PNL, însă consideră că actuala criză politică nu poate fi depășită fără reluarea negocierilor și fără schimbarea modului în care premierul Ilie Bolojan conduce Executivul.
Într-un interviu acordat duminică emisiunii În fața ta de la Digi24, Pucheanu a susținut că soluția este revenirea tuturor actorilor politici la masa discuțiilor și renunțarea la confruntările publice.
„Politica este arta compromisului. Actorii politici importanți ar trebui să se întoarcă la masa tratativelor și să găsească o soluție pentru ca această Românie să poată fi guvernată în adevăratul sens al cuvântului. Dacă nu se va înceta cu declarațiile mai mult sau mai puțin belicoase, greu de crezut că vom ajunge la un numitor comun într-un viitor apropiat”, a declarat liderul PSD.
El a avertizat că,…
