Daniel* muncește în construcții de mult timp. Are lucrări în multe zone din sudul țării, de la Prahova la București până pe litoral. Adesea lipsește de acasă cu zilele și își vede familia doar în weekenduri. Îi place că este activ la cei 50 de ani ai săi, dar are și satisfacția că își face treaba cu pasiune și adoră când clienții sunt mulțumiți de rezultatul final. Singurul mare dezavantaj? Nu are contract de muncă. A acceptat situația la început, pentru că angajatorul i-a spus că așa îl poate plăti mai bine. Iar apoi a mers așa din inerție. Și poate din comoditate. Dar dacă se gândește la pensie, îl apucă groaza. Așa că preferă să nu o facă.
Iar ca el sunt mulți români, care ne construiesc casele, ne pregătesc sau servesc hrana, au grijă de copii sau fac alte activități. Deși ilegală, munca la negru este și efectul unui paradox autohton: România are salarii mici față de restul UE, dar nivelul taxării pe muncă este…
